joi, 9 decembrie 2010

De ce gresesc mereu? De ce am dat cu piciorul unei iubiri adevarate? Am preferat sa spun adevarul si lucrurilor pe nume,decat sa mai fiu falsa.E un lucru bun,cel putin pt T.,dar pt mine?Era cineva acolo care ma iubea,care era alaturi de mine cu sufletul lui.E bine sa stii ca cineva te iubeste enorm si ar face orice pt tine.Dar asta nu a folosit la nimic,cel putin nu in cazul meu.
Sunt o persoana dificila.Prefer sa iubesc pe cineva si sa sufar din cauza lui,decat sa ii dau o sansa unui baiat care chiar ma iubeste si sa incerc sa il iubesc si eu.Dar nu pot...stiu ca nu as ajunge sa il iubesc.Tin la el,dar ca la un amic foarte bun.Nu pot sa il iubesc asa cum ar trebui...numai cand ma gandesc sa ma sarut cu el imi e scarba....e greu de explicat,e o scarba mentala...numai cand ma gandesc sa ma sarut cu orice alt baiat in afara de EL,ma apuca scarba.Oare e normal?Probabil sunt defecta,am in mine un mecanism stricat,care ramane setat intotdeauna pe EL,asteptand sa fie reparat.Dar cum sa il repari cand ai greata de altii? TREBUIE reparat,dar nu are cine....si merge acolo,in legea lui,fiind inundat de lacrimi...si totusi,cu atatea lacrimi,te-ai gandi ca se mai strica si el,ca i-a fost suficient tot ce a indurat; dar nu,el functioneaza ca la inceput,probabil mai bine decat atunci...cred ca se hraneste cu lacrimi si, in loc sa se strice atunci cand are parte de prea multe,el incepe sa mearga din ce in ce mai bine.
Dar nu mai vorbesc despre EL,nu.Postarea asta nu ii este dedicata.Postarea aceasta este pt T,pt sansele ratate de mine in viata,pt esecurile mele.Postarea asta este pt partea din mine care rateaza mereu,care pierde sanse,care niciodata nu este o invingatoare.Cat mi-as dori sa nu am o particica din asta in mine!! Cat as vrea sa pot sa castig mereu,mai ales lucrurile pe care mi le doresc cel mai mult.Dar asta nu se intampla niciodata.De ceea ce imi doresc extrem de mult,cel mai mult,nu am parte niciodata :(.
Sper sa nu regret niciodata ceea ce am facut in seara asta,sper ca nu am pierdut pt totdeauna un bun prieten.

joi, 2 decembrie 2010

Ei

In camera era semiintuneric.Ei doi vorbeau si deodata incepe o melodie de dragoste,lenta.El o privea,ea il privea.Amandoi se uitau unul in ochii celuilalt,privirea lui o dezarmase,nu mai putea sa spuna nimic.Nici unul dintre cei doi nu scotea un sunet,doar se priveau.In clipa aceea,se simtea nevoia unui "Te iubesc".Ea s-a abtinut sa il spuna,a asteptat,s-a uitat in ochii lui,astepta ca el sa ii zica primul "TE IUBESC",dar nu a facut-o.Chiar daca atunci nici unul dintre ei nu a avut curaj sa spuna primul "te iubesc",ea a vazut pt prima oara dupa mult timp enorm de multa iubire in ochii lui.Niciodata nu o mai privise asa,inima ii batea cu putere,se uita la el si se gandea ca intr-adevar o iubeste.Ca de obicei,ochii au vorbit in locul lui si ea a sperat ca ei sa nu o minta.Poate si el a vrut acelasi lucru,poate si el s-a abtinut sa nu spuna ca o iubeste,poate a asteptat sa faca ea primul pas,dar s-a inselat.Ea nu face niciodata primul pas,este prea orgolioasa.Va pierde mult din cauza asta,dar orgoliul ei este nemarginit.
Momentul era magic,dar ea,nestiind ce sa faca sau sa spuna,a reusit sa scoata o "perla":"Doamne,ce melodie...ma adoarme".El nu a raspuns nimic,a privit-o in continuare cu patima si cu iubire si a sarutat-o.
Acela a fost cel mai frumos moment dintre cei doi,cel mai romantic...singurul lucru care i-a ramas drept consolare este gandul ca poate el inca o iubeste si ca privirea lui a valorat cat o mie de cuvinte.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

A&M

Daca doi oameni sunt facuti pt a fi impreuna,pana la urma vor gasi drumul de intoarcere.

Si daca nu mai gasesti drumul inapoi? Sau daca il gasesti de prea multe ori?
Poti sa ajungi sa te plictisesti,daca stii dinainte ce se va intampla.Daca sunt sigura dinainte ca el se va intoarce,unde mai e farmecul? Mi s-a spus ca imi place sa sufar,ca imi place durerea provocata de el.Poate asa e.Poate chiar sunt masochista,probabil imi place sa sufar.Daca nu as mai suferi,nu as mai aprecia momentele in care sunt fericita.Dar merita un mic moment de fericire atata durere?
Plus ca as putea sa am pe cineva care ar face orice pt mine,care la un singur gest din partea mea ar face tot ce i-ar sta in putinta pt a ma face fericita....dar oare asta de ce nu ma multumeste? De ce prefer sa iubesc un baiat ca EL,cand as putea pur si simplu sa ma duc sa fiu cu cineva care ma iubeste?
Raspunsul as putea sa mi-l dau singura,pe celalalt nu il iubesc.Si totusi...nu poti sta intr-o relatie fara sa il iubesti pe celalalt? Poate iubirea lui e de ajuns si pt mine,poate este suficienta doar dragostea lui.
As vrea sa pot iubi la comanda...cat mi-as dori asta! Sa pot comanda inimii,sa ii pot spune "uita de EL! Iubeste-l pe celalalt!" , dar nu pot face asta.NU POT! Ma simt neputincioasa in fata iubirii si a inimii mele.Incerc sa lupt,dar nu am castig de cauza.Trebuie sa imi predau armele si sa ma las dusa de val.Poate nu ma inec pe parcursul acestei "calatorii".Si poate,cine stie,la sfarsitul ei voi fi cu cineva pe care sa il iubesc si care sa ma iubeasca.

luni, 25 octombrie 2010

Viciu

You ever loved somebody so much
You can barely breathe
When you're with them?


Stiti cum sunt relatiile alea care te seaca de puteri,te lasa fara vlaga?Iubirile alea la care ai vrea sa renunti,dar nu poti?Stii ca nu iti e bine,stii ca trebuie sa renunti,dar nu poti.Parca te invarti intr-un cerc vicios si,oricat ai incerca sa iesi din el,nu reusesti;iar daca se intampla sa reusesti,apare ceva si reintri in el.
Nu stiu cum am reusit,dar relatia mea e una din acele relatii.Ma rog,fosta relatie,actuala relatie,nu mai are importanta,oricum e aceeasi.Nu are nici un sens,nu?Fosta relatie sa fie si actuala,actuala sa fie si fosta,in acelasi timp,probabil si viitoarea.Stiu,nici eu nu inteleg nimic,deci nu ma astept sa inteleaga nici ceilalti.Oricum,nu despre asta voiam sa vorbesc.Voiam sa vorbesc de iubirea asta,care simti ca te sufoca.Simti ca nu mai poti respira in preajma persoanei iubite,stii ca trebuie sa te indepartezi pentru a putea trai linistit si pentru a supravietui,stii ca oxigenul iti este vital,dar in acelasi timp si EL iti este vital...ajungem la o contradictie...cum sa stai langa cineva langa care stii ca mori,dar in acelasi timp fara de care nu ai putea trai?Oare are logica ce spun?Nu stiu,azi am avut o stare ciudata...de aia am si ajuns la atatea contradictii si lucruri fara logica...Cum ar spune o prietena,"lasa-l in pace si treci mai departe;cum sa nu poti sa traiesti fara el?o sa mai intalnesti baieti mult mai frumosi si mai destepti decat el,viitori medici,asa cum vrei tu si nu o sa te mai gandesti la el"...da,o sa intalnesc alti baieti,poate deja i-am intalnit,dar nu am nevoie de ei.Ei nu sunt ca aerul pt mine...langa ei nu simt ca ma sufoc,dar in acelasi timp sa vreau sa raman tot acolo...ei nu imi fac inima sa bata numai cand ii privesc sau numai cand le aud vocea...ei nu pot face toate astea...doar EL imi trezeste asemenea "simturi".
Cum sa descriu ce simt?Ca sa inteleaga cineva,mai intai trebuie sa traiasca aceste lucruri.Stiu ca cei din exterior nu inteleg relatia asta,stiu ca li se pare o prostie,stiu ca pt ei,ori e alba,ori e neagra.Asa voiam sa fie si pt mine...dar oare,nu e nevoie si de putin gri?Ce ne-am face doar cu alb si negri?Avem nevoie si de gri-uri intermediare.Deci,asta nu inteleg ei.Ceea ce lor li se pare ciudat,mie a ajuns sa mi se para normal...m-am obisnuit deja.Explica-i cuiva ca ai fost de 3 ori cu o persoana si o sa te intrebe: bun,dar daca nu a mers prima oara,a doua,a treia,ce rost mai are? Raspunsul nu il stiu nici eu.Stiu doar ca restul nu au cum sa ma inteleaga,cand nici eu nu ma inteleg.Dau vina pe EL ca nu stie ce vrea,dar nici eu nu stiu ce vreau.Deciziile eu le-am luat.Eu ar fi trebuit sa spun NU cand stiam ca o sa sufar iar,eu trebuia sa fac multe, nu sa ma las condusa de sentimente.Aaa,da,de aici plecasem...de la sentimente,de la iubiri care,mai pe romaneste,nu te lasa nici sa mori,dar nici sa traiesti.
Este ca un viciu.Acum mi-am dat seama.Este ca si fumatul,de fapt,mult mai rau.La fumat,cel putin,am renuntat.La EL nu pot renunta.De fapt,m-am hotarat deja sa renunt definitiv,nu mai e cale de intoarcere...dar inima mea tot nutreste o mica speranta,chiar daca e infima,ea exista.Stiu,nu ar trebui sa fie acolo speranta aia,dar e...Si iar am deviat de la subiect.Mereu fac asta.Niciodata nu imi respect drumul care trebuie,mereu ma abat...ba mai culeg o iubire ratacita in trecut,ba o las deoparte,ba ma abat iar si o culeg si tot asa.Drumul asta nu e niciodata drept,ar trebui sa fie de acum incolo.Si totusi,cum spuneam...e ca un viciu...de un viciu te lasi greu,nu?Dar daca tie cateodata iti e bine asa,de ce sa ii asculti pe cei din jur? De ce sa te framanti gandindu-te daca au dreptate,daca se insala sau daca doar isi dau cu parerea pur si simplu? De ce sa nu tii cont numai de sentimentele tale? Eu stiu ca inima pe mine nu ma insala,vad asta...chiar daca in jur sunt tot felul de pareri diverse,eu stiu ca relatia asta e una speciala.Stiu,e ciudata,asta o recunosc...dar cum ziceam la inceput,nu te lasa nici sa mori,nici sa traiesti.Fara iubirea asta m-as simti fara vlaga,trista,enervata,fara chef de viata.Prefer sa stau acolo,sa ma sufoc langa EL,sa simt ca mor,sa sufar,sa plang,sa urlu,sa innebunsc...dar apoi sa revin iar,sa il iubesc,sa stau intr-o relatie care ma distruge psihic.Suna rau,stiu.De ce ar vrea cineva sa se agate de un lucru care ii face rau?Pt ca in acelasi timp imi face si bine.Pt ca asa sunt eu,romantica incurabila...pt ca nu vad partea practica a lucrurilor,pt ca visez la iubirea adevarata si imi imaginez lucruri care in realitate poate nu se intampla,dar asta sunt.Nu ma pot schimba.Prefer sa raman cu "viciul" meu,sa stiu ca mor din cauza tristetii,dar nu pot renunta la el....nu am ce face,iubirea mea e una din cele care te sufoca la propriu,dar oare nu asta ii da farmecul in fata mea?Oare nu asta il face pe EL atat de special in ochii mei?Oare nu asta il deosebeste pe EL de restul baietilor? In fata altor fete EL e un simplu baiat.In fata mea,nu.E baiatul care m-a ranit de nenumarate ori,e baiatul pe care ar fi trebuit sa-l urasc si nici sa nu il mai privesc vreodata.Si da,il urasc...chiar il urasc,nu il pot ierta pt ce mi-a facut,chiar ajung sa tip in gandul meu la el,dar toate astea nu mai au nici o importanta atunci cand ma gandesc ca totul va fi bine si ca,poate intr-o zi,voi avea si eu norocul sa nu mai fie o relatie atat de intortocheata si sa reusesc sa respir linistita alaturi de el.

vineri, 22 octombrie 2010

...

Tu esti pacatul meu.Esti cel care ma aduce in situatia de a face lucruri necugetate,de a nu mai gandi normal.Cand sunt langa tine,parca nu mai sunt eu,zici ca sunt sub influenta unei vraji.E de ajuns sa ma uit in ochii tai,sa ne intelegem din priviri si deja restul nu mai conteaza.Nu mai conteaza cat am suferit,cat sufar,cat voi suferi,pt ca te-am iubit si te iubesc....si stiu ca am fost fericita...chiar daca pt putinele clipe de fericire am platit cu lacrimi.A fost alegerea mea.Nu m-a obligat nimeni sa fac asta,nu mi-a pus nimeni pistolul la tampla,spunandu-mi ca ma omoara daca nu ma impac cu tine.Eu am vrut asta...poate am ales prost,poate am ales bine.Nu se stie...dar ce stiu este ca avem amintiri frumoase pe care nu le regret.Cum sa regreti acele declaratii?Cum sa regreti privirile aruncate pe furis?Cum sa regreti sarutul ala care te face sa ajungi in al noualea cer?Eu nu pot sa regret asta.Tu poti?

:)

Nu te cersesc.Te vreau.Am dreptul.

marți, 12 octombrie 2010

Pauza

Suntem in pauza? De fapt,intrebarea nu isi are rostul.Da,suntem.
El e o obsesie pt mine? Poate.
Se intoarce la mine? Sigur.
O sa il mai vreau inapoi? Nu stiu,sper ca nu( desi sunt sigura ca nu o sa ii rezist,il iubesc prea mult pt a face asta :( ).

Isi raspundea singura la intrebari, poate asa isi da seama ce vrea de la viata; dar are nevoie de raspunsuri clare,nu mai vrea incertitudini.
Are nevoie de ajutor si nu are cine sa o ajute; singura persoana care poate nu vrea.Daca nu vrea,de ce sa se chinuie ea sa il faca sa vrea?
Gandurile ei sunt amestecate, nu mai gaseste nici o logica in nimic.Nu poate sa mai fie rationala,nu e atenta la nimic...singura scapare pt ea o reprezinta iubirea lui,care nu e suficient de puternica,nu este asa cum vrea ea,nu o face sa simta ca zboara cand e langa el;pur si simplu,el doar tine la ea,daca intr-adevar tine.
Ea vrea o iubire adevarata,pe care credea ca el i-o poate oferi si i-a dat destule dovezi ca poate sa i-o ofere.Oare s-a inselat?


sâmbătă, 18 septembrie 2010

Oficial,ma declar PARANOICA.

iar

Da,eram sigura ca asa o sa se intample...si totusi,am preferat sa ma mint,sa am incredere totala in el,fara sa fiu precauta.Mi-am pus sentimentele pe tava in fata lui si am pierdut.Poate sunt si paranoica,dar in anumite privinte am dreptate.El se lasa influentat de toti si eu nu pot lupta impotriva a 5-10 persoane.Eu sunt singura,ele sunt mai multe.Asta e...iubirea nu e facuta pt mine acum.Ar trebui sa nu ma mai amagesc singura si sa renunt pt totdeauna la el,sa nu il mai las sa se joace cu mine.Jocul asta trebuie sa inceteze.
M-am saturat sa sufar din cauza lui si sa stau mereu cu gandul ca iar o sa auda vreo barfa si o sa se lase influentat de "prietenele" lui.Credeam ca ma cunoaste si se poate mandri cu mine...vad ca nu e asa.Nici macar curajul sa recunoasca asta nu il are.Trebuia sa ii ascult pe restul cand imi spuneau sa fiu atenta,dar asa sunt eu,incapatanata si vreau sa fac mereu totul cum vreau eu,desi stiu ca nu e bine.
El spune ca totul e in regula,ca nu s-a schimbat nimic,dar el e schimbat.Cum poate sa creada ca nu observ asta?Inca o despartire,dar asta va fi definitiva.Trebuie sa am puterea sa merg mai departe,fara el.Bine,sincer,inca nu ne-am despartit,dar asta urmeaza.

sâmbătă, 28 august 2010

Destin

Cum sa nu fie deosebit pt mine? E singura persoana care a vazut ca fac gropite in obraji.Nu sunt niste gropite foarte adanci,dar cand zambesc sau cand rad se observa.Sunt persoane care ma cunosc de foarte multi ani si nu au vazut asta.In schimb,el a observat.Se uita la mine,eu zambeam si mi-a spus deodata:"faci gropite".Am ramas extrem de uimita,nu ma asteptam.I-am spus ca nu sunt chiar niste gropite,dar se vede ceva cand zambesc.
Atunci mi-am dat seama ca el ma cucereste doar prin lucruri simple.Cateodata spune anumite lucruri care ma fac sa ma indragostesc si mai mult( bineinteles ca el nu stie asta :D ).Nu ma cucereste prin cliseele folosite de toti baietii,ci prin anumite lucruri sau gesturi pe care le face la momentul potrivit.
Acum chiar nu ma mai gandesc ca ne vom desparti.Nu mai sunt sceptica si am incredere in el.Problema e ca atunci cand ma astept la ceva,nu sufar foarte mult.Acum,daca ne vom desparti,o sa sufar enorm,pt ca nu ma mai astept la lucrul asta.Am incredere in el si nu ma asteptam sa ajung sa ma schimb,sa ajung sa gandesc cu inima.Pot sa spun ca am ajuns in starea aia in care nu imi mai pun intrebari in legatura cu fiecare lucru pe care el mi-l spune,nu ma mai gandesc de o mie de ori daca e bine ce fac sau nu.Nu mai sunt cerebrala,ci plutesc.Poate nu e bine,poate ar trebui sa ma reintorc la vechea eu,cea care era suspicioasa si neincrezatoare si se astepta la anumite lucruri.Dar...mi-e bine asa.Ma simt bine cum sunt acum,fara indoieli,linistita si cu inima impacata.O verisoara mi-a spus ceva care m-a facut sa imi dau seama ca orice as face eu,tot nu pot sa schimb destinul.Mi-a zis: "daca e sa fie,o sa fie"....si are dreptate.Noi o sa fim impreuna sau o sa ne despartim,indiferent de ce as face eu sau de oricate banuieli as avea.Asa ca decat sa stau stresata si nelinistita,mai bine sunt fericita,traiesc clipa si raman in starea asta de "plutire".